În scrierile grecești mai timpurii și mai rafinate, cum ar fi cele ale lui Platon, ἀπεκρίθη (apekrithē) și ἀποκριθήσομαι (apokrithēsomai) în sens pasiv nu sunt folosite de obicei pentru a transmite sensul de „el a răspuns”. În schimb, ἀποκριθῆναι (apokrithēnai) și ἀποκρίνασθαι (apokrinasthai) sunt folosite interschimbabil.
În Noul Testament, există o utilizare deosebită a formei pasive ἀπεκρίθη (apekrithē). Forma de aorist mediu, ἀπεκρίναto (apekrinato), apare doar în câteva instanțe, cum ar fi în Matei 27:12, Marcu 14:61, Luca 3:16, Luca 23:9, Ioan 5:17, 19, Ioan 12:23 și Faptele Apostolilor 3:12.
Ceea ce face acest cuvânt atât de important este faptul că apare în conjuncție cu „el a spus” de multe ori, adică „el a separat și a spus”, astfel încât traducerea sa ca „el a răspuns și a spus” este cu siguranță redundantă și inutilă.
Așadar, în timp ce scrierile grecești timpurii preferau forme diferite pentru „el a răspuns”, autorii Noului Testament nu s-au bazat pe ele, ci au ales să folosească o formă pasivă ἀπεκρίθη.
ἀποκrίνω (apokrinō) apare de 232 de ori în Noul Testament (cf. Strong’s #611). În greaca clasică, înseamnă „a separa” sau „a alege”.
Conform LSJ (Liddell, Scott, Jones), „a pune deoparte” sau „a fi despărțit sau separat”, ἀποκρίνω (apokrinō) are diverse utilizări:
- A pune deoparte: Această utilizare este sugerată în lucrări precum „Plutarh” al lui Platon și alte surse precum Pherecrates și „Varia Historia” a lui Aelian.
- A fi despărțit sau separat: În forma sa pasivă, ἀποκρίνθη (apokrinthē), indică faptul de a fi separat sau despărțit. De exemplu, în „Iliada” lui Homer, descrie doi campioni fiind separați de mulțime. Este întâlnit și în alte contexte, cum ar fi descrierea separării elementelor în cosmogonie sau separarea diferitelor națiuni.
Termenul cuprinde atât separarea fizică, ca în cazul combatanților separați fără un rezultat decisiv, cât și separarea conceptuală, ca atunci când elemente disparate sunt aduse sub un singur nume.
Problema cu traducerea formei pasive ἀποκrίνθη ca „el a răspuns” este că, deși „el a răspuns” este o traducere comună pentru forma de aorist pasiv ἀποκρίνθη (apokrinthē), aceasta nu transmite pe deplin aspectul pasiv al verbului. O traducere mai precisă care să țină cont de diateza pasivă ar fi ceva de genul „i se răspunde” sau „i s-a răspuns”. Acest lucru subliniază faptul că subiectul primește acțiunea de a i se răspunde, mai degrabă decât să răspundă activ.
Când autorii Noului Testament se concentrează pe anumite tipare, alegeri specifice de cuvinte sau forme lingvistice, înseamnă că intenționează ca acestora să li se acorde o atenție deosebită.